• Print



TITLU:
Revitalizarea şi reinterpretarea peisageră, socială şi ecologică a lacului Pantelimon II. în structura bucureşteană
ECHIPA: Christian Voinescu, Ioana Tudora
PERIOADA: iulie 2011

În lucrarea de față am ales să abordăm problemele unui sit periferic aflat pe malul apei, ȋntr-o manieră interdisciplinară care să permită lecturarea peisajului specific, ca rezultat al interacțiunii dintre natural și antropic, urban și rural. Zona supusă studiului reprezintă un fragment de peisaj periferic bucureștean, marcat de prezența Lacului Pantelimon II, ultimul și cel mai mare dintre lacurile râului Colentina ȋnglobate ȋn Municipul București. Am ales acest sit atraşi fiind de diversitatea elementelor sale componente: parc, pădure urbană, zona industrială activă, zona industrială ȋn reconversie, vaste resurese spațiale neplanificate și variate tipuri de țesuturi rezidențiale, dar mai ales datorită invizibilității și ambiguității sale, ca un terrain vague ȋn memoria colectivă. Prezența marilor infrastructuri: rutiere și feroviare, morfologia sitului și viteza de parcurgere, constituie dificultați ȋn "citirea" de către publicul larg a zonei studiate. Ȋntocmai structura complexă a sitului, data de suprapunerea a numeroase limite și prezența unor repere mentale ȋntipărite ȋn trecut (dar astăzi mult diluate), alături de lipsa unor funcțiuni-reper a constituit alt motiv ȋn alegerea Lacului Pantelimon II ca teren de studiu. Bucureștiul este străbătut de două mari râuri: Dâmbovița și Colentina. La acestea se adaugă lacurile (Lacul Morii; lacurile din cadrul marilor parcuri) mlaștinile (Văcărești) și zonele inundabile (Ciurel-Giulești Sârbi). Orașul se bucură de prezența apei, ca principal element natural, ȋn lipsa unui relief variat. Cu toate acestea apa lipsește cu desăvârșire ȋn condițiile ȋn care ȋn practică internațională valorificarea resurselor naturale constituie un important atu ȋn imprimarea identității și specificului unui oraș și "vinderea" imaginii acestuia. Dacă Dâmbovița se bucură de o oarecare notorietate, fiind prezentă ȋn mentalul public, Colentina reprezintă cel mult "celălalt râu". Aceasta se datorează ȋn mare masură și faptului că Dâmbovița străbate centrul orașului, ȋn vreme ce Colentina rămâne la periferie. Cu toate acestea Dâmbovița nu oferă niciun fel de interacțiune cu apa, nici măcar din punct de vedere vizual, fiind un canal betonat flancat de circulații auto majore. Viziunea edililor Bucureștiului asupra spațiilor publice se rezumă la a-le "ȋnfrumuseța" și a le menține "curate", prioritate având zonele extrem de vizibile, o abordare pe termen scurt și "de fațadă". Mai mult decât atât, Bucureștiul se confruntă cu o permanentă pierdere de spațiu public. Aceasta se manifestă atât ȋn cadrul limitelor administrative ale orașului, prin diminuarea spațiilor verzi urbane existente, ȋnchiderea și opacizarea fronturilor stradale și trasfromarea spațiilor verzi interstitiale ȋn parcări, căt și prin amputarea resurselor naturale extra-murros ce ȋnconjoară Bucureștiul. Viziunea anilor '30, de a crea o "centură de verdeață" (Sfinţescu, 1930) nu numai că nu s-a realizat, dar Salba de Lacuri de pe râul Colentina, gandită să limiteze totodadtă și expansiunea necontrolată a urbanului a fost și ea ȋnghițită rapid de oraș. Prezentul studiu iși propune să găsească o mediere ȋntre tensiunile caracteristice unui sit periferic, datorate ȋn mare parte stilului de viață, valorilor societății și relației ȋntre omul modern și habitatul său.


Bucureștiul ignoră ȋn prezent singura sa resursă naturală: apa. Ȋn trecut a existat ȋnsă o preocupare pentru suprafețele de apă, parte a unei procupări generale asupra ȋmbunătățirii calității vieții. Proiectul de asanare și  modelare a râului Colentina ȋntreprins ȋn anii 1930 de Uzinele Comunale București, sub conducerea inginerului Nicolae Caranfil, trebuie văzut ca un proiect de avangardă. Demersul capătă valoare deosebită prin punerea ȋn operă a tendințelor urbanistice de ultimă actualitate pentru acea perioadă, teoretizate de Cincinat Sfințescu, alături de aplicarea ultimelor inovații din tehnică. Proiectul a fost susținut de structurile decizionale, care au adoptat și o politică de sensibilizare, chiar educare a populației cu privire la importanța ȋnfaptuirii lucrării. Cartea “Asanarea Lacurilor Colentinei” publicată ȋn anul 1936 reprezintă până ȋn prezent singura lucrare care tratează râurile Bucureștiului, fiind ȋnsă o viziune mai mult tehnică. Ȋn prezent nu există o preocupare pentru amenajarea râurilor Bucureștiului care să țină cont de aspectele sociale, ecologice, economice. Singura tentativă o reprezintă proiectul stART Dâmbovița, care “investighează spațiul definit de cheiurile Dâmboviței și mai ales modul ȋn care este privit, ȋnțeles, folosit sau apropiat de către bucureșteni.” 




Am semnalat anterior lipsa unor proiecte care să valorifice resursa naturală locală cu potențial cel mai mare: apa și stringenta necesitate a unei intervenții în contextul pierderii continue a spațiului public în București. Proiectul de reinterpretare peisageră a Lacului Pantelimon II atacă o dublă problematică, cea a revitalizării unui waterfront, ca parte a unui întreg și cea a “deschiderii” periferiei, ca interfață dinamica și dinamizantă a orașului. Demersul vizează identificarea potentialului și specificului sitului în vederea stabilirii rolului cel mai potrivit pe care să il joace la nivelul salbei de lacuri și la nivel de oraș. Abordarea aleasă nu iși propune sa dea naștere unor peisaje statice pentru un viitor abstract, ci urmareste adaptabilitatea, flexibilitatea, derivate poate însasi din dinamica apei sau mobilitatea și relativitatea periferiei. Pentru atingerea acestui scop propunem includerea în proiect a utilizarilor temporale, experimentale, realizate fără mari eforturi și care vor parea firești pentru peisajul-suport. Punându-mi în permanență problema gestiunii peisajelor creez structuri verzi auto-sustenabile: pepiniera, camping, dirtpark. Șansa unui nou start pentru Lacul Pantelimon II constă în primul rand în imprimarea unei noi identitați: contemporană și extrem de atractivă, care să consolideze spațiile reziduale în conștiinta publică, facându-le vizibile și mai “puternice” în fața expansiunii haotice și irationale a urbanului.





Dirtparkul și campingul trebuie întelese ca element de supra-conectare. Ele vor aparea ca reper pe multe alte “hărti” în afara celor convenționale (administrative, rutiere etc). Prin asemenea amenajari crește atractivitatea orasului atât pentru bucureșteni cât și pentru turiști. Ducerea mai de parte a numeui Orașului si prin sport cum este de multe ori cazul în fotbal. Dirtpark-ul devine o nouă arenă. Un sanctuar pentru Gearheads (de care Bucureștiul nu duce lipsă).



Toate marile orase cuprind în interiorul lor sau în imediata apropiere campinguri. În multe cazuri camping-urile fac parte din zone de agrement, amenajate pe malurile cursurilor de apă, lacurilor. Sunt alese arii deja plantate, de multe ori părți din parcuri. Conectarea la mijloacele de transport în comun și prezența unor artere majore de circulație este crucială în buna funcționare a campingului. Bucureștiul are un singur camping în cadrul pădurii Băneasa.