TITLU:
Remodelare funcţională şi arhitecturală a “Hipodromului Ploiesti” pentru realizarea unui centru de echitaţie şi agrement

ORGANIZATOR: Municipiul Ploieşti în colaborare cu Societatea Română de Trap
ECHIPA: Alex Axinte, Cristi Borcan, (studioBASAR) Tudor Elian, Radu Lesevschi, Ioana Pavaluca, Diana Culescu, Claudiu Forgaci
COORDONATOR: studioBASAR
PERIOADA: 2010
REZULTAT: Premiul I



Hipodromul Ploiești este amplasat într-un punct strategic pentru dezvoltarea viitoare a orasului atât la nivel micro - zona tampon între dezvoltarea rezidențiala din sud și campusul univerisitar din nord cât și la nivel municipal prin integrarea sa într-o rețea verde care să asigure dezvoltarea durabilă a Ploieștiului. Suprapunând peste aceasta strategie de dezvoltare locală istoria recenta, dar și mai îndepartata a acestei zone se poate constata cu ușurinta faptul că Hipodromul Ploiesti se află la granița între nou si vechi, între clasic și modern, dar și intre natural si antopic. Prezenta propunere dorește să valorifice toate aceste aspecte ajungând în același timp la îndeplinirea vocației avute în vedere de administrația publică locală pentru acest spațiu.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 ©  RPR - birou de studii contemporane  |  2010 - 2016  justinian 9  |  Bucuresti  |  020101  |  This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   |  +40 724 08 35 09